Noțiunea de „relații pozitive” se referă la a te simți sprijinit și iubit de ceilalți, conectat și în siguranță cu ei.

Relațiile pozitive sunt promovate prin dezvoltarea unor puncte tari precum bunătatea, iertarea și realizarea.

Potrivit lui Peterson și Seligman (2004), bunătatea poate fi exprimată în două moduri: (a) ca un act trecător îndreptat către străini și (b) ca un dar profund pentru membrii familiei și prieteni.

Iertarea ajută la promovarea relațiilor pozitive.

A ajuta copiii să-și dezvolte inteligența socială constituie o strategie puternică pentru a-i împiedica să construiască relații pozitive cu ceilalți.

Copiii care au relații pozitive cu ceilalți au mai multe șanse să se implice în comportamente agresive și perturbatoare.

Modelul bio-ecologic al dezvoltării umane (Bronfenbrenner & Morris, 2006) descrie modul în care sunt dezvoltate relațiile pozitive.

Conform teoriei atașamentului (Ainsworth & Bowlby, 1991), experiențele timpurii ale copiilor în ceea ce privește atașamentul sigur cu ceilalți influențează calitatea relațiilor lor ulterioare.

Modelul relației profesor-elev poate influența capacitatea copiilor de a reuși la școală.

Stabilirea unor relații pozitive între semeni are implicații în dezvoltarea socială, emoțională și cognitivă a elevilor.